Standarde de Calitate

In cadrul Camerei de Comert si Industrie Dolj functioneaza Centrul zonal de informare si vanzare ASRO, pe baza protocolului de colaborare semnat cu Asociatia de Standardizare din Romania.

ASRO este, conform legii, singurul organism autorizat din tara care poate oferi standardele europene adoptate de tara noastra, standarde romane originale, precum si standarde internationale precum ISO si CEI. Centrul ASRO ofera posibilitatea achizitionarii de standarde, colectii de standarde si alte publicatii de profil editate de Asociatia de Standardizare din Romania.

Centrul zonal de informare si vanzare ASRO comercializeaza standardele in vigoare si acorda consultanta primara in domeniul standardizarii, facilitand accesul operatorilor economici la directivele europene si la reglementarile privind standardele nationale care le insotesc.

Argumente esentiale pentru implementarea standardelor in vigoare:

  1. Imbunatatirea calitatii produselor si serviciilor comercializate – aspect esential pentru mentinerea actualilor clienti si patrunderea pe noi piete;
  2. Cresterea vanzarilor – un nivel ridicat de calitate si siguranta, atestat de standardele in vigoare, va poate conferi un avantaj competitional semnificativ, in defavoarea concurentei;
  3. Diminuarea greselilor – armonizarea activitatii la specificatiile recomandate de experti, reduce riscul comiterii de erori;
  4. Derularea activitatii de comert exterior in spatiul comunitar – pentru a putea fi vandute pe pietele din Uniunea Europeana, multe marfuri trebuie sa respecte specificatiile definite de directivele europene si standardele aferente acestora, astfel ca absenta standardelor impuse de legislatia comunitara va face practic imposibil exportul pe aceste piete.